Radu Gheorghe: În copilărie nu dirijam. Dar cântam în fața oglinzii, imaginându-mă Enrico Caruso!
Omul orchestră, adică unul dintre cei mai carismatici şi îndrăgiţi actori care au păşit pe scena Naţionalului bucureştean (şi nu doar pentru o seară şi nu numai pentru câteva roluri), Radu Gheorghe se pregăteşte să revină în faţa publicului pe scena care l-a consacrat.
Duminică 29 mai, de la ora 19.30, va fi din nou pe scena cea mare, a Sălii numită acum "Ion Caramitru", pentru a-l aduce pe Ucenicul vrăjitor mai aproape de generaţiile care trec astăzi pragul teatrului, cu dorinţa de a se bucura, de a se instrui, şi chiar nutrind speranţa unei apropieri de marea artă.
Un minunat prilej vi se deschide tuturor, indiferent de vârstă, cu acest spectacol-concert, în care veţi putea asculta acorduri minunate, unele dintre cele mai cunoscute şi mai apreciate de publicul larg din întreaga lume şi din toate timpurile.
Orchestra şi Corul Filarmonicii din Ploieşti, sub conducerea lui Tiberiu Dragos Oprea (dirijorul - de-adevăratelea! - si coordonatorul muzical al spectacolului „Ucenicul vrăjitor”) vor fi mesagerii acordurilor vrăjte, iar actorul Radu Gheorghe, talent înnăscut pentru muzică, o să vă vrăjească în rolul dirijorului...
· 
- Câte personaje, personalităţi, temperamente a adăugat Radu Gheorghe de-a lungul carierei sale, de la debut şi până astăzi?
· Nu le-am numărat, dar sigur s-au adunat câteva zeci bune, dacă ţinem cont că fiecare an începând cu 1971, până azi, am jucat teatru și fiecare an a îmbogățit cariera mea cu cel puțin un rol, pe scenă, în film, sau televiziune.
- Dintre acestea, pe care le-a considerat ca fiind parte din sine? Cu care nu prea s-a inteles (chiar daca rolul a iesit foarte bine)?
· Știți răspunsul ! Dacă ai fost căsătorit de mai multe ori, înseamnă că până la divorț, ți-ai iubit toate nevestele !
- Cu vioara a fost o tatonare de 12 ani..., dacă nu greşesc, până la momentul desăvârşirii relaţiei... Dar cu celelalte instrumente muzicale, cum s-a scris povestea?
· Vioara am învățat-o la Şcoala de muzică din orașul natal, începând cu clasa a I-a până în clasa a XII-a, iar celelalte au venit din necesitate, pasiune, dragoste sau modă.
- “Omul orchestră” a fost un spectacol asemănător cu “Ucenicul vrăjitor”? Dar, rolul dirijorului a fost înlocuit de cel al muzicianului cu multiple posibilităţi de exprimare, nu?
· “Omul orchestră” a fost un spectacol experimental, un One Man Show, în care am adus în fața publicului toate abilitățile mele, muzicale, teatrale și improvizatorice. Pentru mine a fost un perpetuum exercițiu de întreținere artistică, fizică și spirituală. Publicul spectator a fost aparatul de forță la care m-am antrenat !
- De unde vine pasiunea pentru muzică? Dar cea pentru gest, mişcare, pantomimă? Până la întâlnirea cu Marcel Marceau (via Ştefan Tapalagă), până la intrarea în Institutul de Teatru, au existat precedente, în aceasta zonă a exprimării?
· În familia mea s-a cântat, s-a glumit și s-a apreciat arta în toate formele ei de exprimare. Părinții mei au fost oameni simpli, dar cu talent, cu mult bun simț al măsurii și care au profitat cât au putut de oferta de bucurie, fericire și înțelegere pe care viața le-a rezervat-o !
- În copilărie, care era “moneda forte”, cuvântul sau gestul? Cum erau înduplecaţi mai uşor părinţii, pe ce cale? A dirijat vreodată, la acea vreme, Radu Gheorghe, ascultând muzică, în casa parintească? Răsunau frecvent acorduri de muzică clasică?
· Copilăria mea a fost una fericită! Deși am traversat vremuri tulburi, părinții, bunicii și toate rudele mele apropiate nu au lăsat să mă atingă neajunsurile și greutățile pe care le aveau ei. Copil fiind, o convigeam cum necum pe mama să mă ducă la filme, cu precădere comedii. Așa am făcut cunoștință cu marii comici ai filmului mut, ca Stan și Bran, Harold Lloyd, Chaplin, etc. Vă asigur că eu dădeam tonul la râs de fiecare dată când era cazul. Și, era cazul tot timpul. Cred că la un moment dat, spectatorii din sala de cinema râdeau mai mult de râsul meu decât de ce vedeau pe ecran. Astfel că, nu a mai fost nevoie de prea multă pregătire ca să mă dau în...stambă, cum se zice. Mimetismul! De cum am identificat un public, mi-am expus arta, așa cum o percepeam eu la vârsta aceea. Până la urmă a venit și debutul cu un rol în piesa "Înșir-te mărgărite", pusă în scenă de profesoara de limba română a Liceului „Spiru Haret” din Tulcea. Astfel microbul a fost inoculat și s-a dezvoltat cu al doilea debut, la publicul adevărat (adică cel matur), prin participarea mea ca actor amator, cu rolul Spiridon din „O noapte furtunoasă” de Caragiale, la culturalizarea cetățenilor urbei natale, cu spectacole jucate atât în sala Casei de cultură a Sindicatelor din oraș, cât și în județ, prin satele care aveau cămin cultural. Așa că, în 1971, decizia mea de a da examen de admitere la teatru, deși eram pregătit pentru Conservator, a fost justificată!
· Educația a avut un rol covârșitor în viața mea ! Și se pare că am avut educatori buni ! Toți m-au sprijinit și încurajat în inițiativele mele, dintre care unele, au dat roade. Printre altele, poate nu știți că, am un premiu întâi la pictură, pe țară, în 1968! În casa părintească, dintotdeauna a existat un difuzor (cum îi spuneam noi), de fapt era un aparat de radio rudimentar, la care se puteau asculta doar postul de radio oficial românesc și uneori, postul de radio local. Cu acest accesoriu mi-am format o parte din cultura muzicală, și modernă și clasică. Mai târziu a apărut și un pic-up și un aparat de radio adevărat și televizorul și... cam atât. Nu! Nu dirijam, dar cântam în fața oglinzii imaginându-mă Enrico Caruso !
- Au existat, îmi pare, 2 etape ale carierei la TNB, una înainte de 1989 (bogată în realizări) şi alta după 1990 (mai puţin ofertantă)? Ce vede Radu Gheorghe când priveşte înapoi, spre anii petrecuţi la Naţional?
· Perioada petrecută ca angajat al Teatrului Național a fost cea mai fericită din viața mea de actor! Și în același timp, perioada în care am acumulat cel mai mult în materie de profesie. Și, nici nu se putea alfel, când în jurul meu erau numai maeștri. Beligan, Moraru, Dinică, Albulescu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Cozorici, ca să dau doar câteva exemple, aveai de la cine învăța! Acum, eu sunt în poziția de a transmite mai departe ștafeta preluată de la predecesorii mei celebri! Doar, să dorească cineva să o primească!
Regele Lear, regia Radu Penciulescu
- Ce îşi doreşte acum foarte mult Radu Gheorghe legat de “Ucenicul vrăjitor”, poate şi de alte proiecte?
· Mi-aș dori ca „Ucenicul vrăjitor” al anului de grație 2022 să adune în sală atât spectatorii care m-au văzut pe scenă acum 35 de ani, cât și spectatori tineri, pe care sper să-i conving că vârsta e doar o cifră, că spiritul învinge fizicul sau, cel puțin suplinește forța, cu inteligența, cu experiența și umorul. Şi, că muzica clasică este și ea un limbaj. De care, ca să te bucuri trebuie să-l înveți! Da! Proiecte există, săli există, posibilități există, doar voința... politică ar mai trebui să existe ca să poată fi puse în scenă.
Interviu realizat de Olivia Chirvasiu
Fotografii Florin Ghioca
& Arhiva TNB
*** Ce roluri a jucat Radu Gheorghe, la TNB (şi nu numai): https://www.tnb.ro/ro/radu-gheorghe