Actorii în izolare. Ion Caramitru: „Eu sunt un om activ, care dacă nu are ceva de făcut - suferă”
Vă propunem să aflați de pe Blogul TNB cum s-au descurcat și cum s-au acomodat o parte dintre actorii trupei în condiții de auto-izolare.
S-au adaptat noilor situații? Ce au făcut în fiecare zi? Le-a lipsit teatrul? Ce au văzut/citit interesant în perioada aceasta și recomandă și spectatorilor? Fiecăruia dintre ei i-am adresat aceleași întrebări, pentru o mai bună observare a „fenomenului izolării actorului la domiciliu”.
Astăzi este rândul lui Ion Caramitru să răspundă celor opt întrebări. Pe lângă activitatea sa de actor și regizor, în perioada de izolare a avut și preocuparea directorului de teatru, care a trebuit să adapteze cea mai mare instituție de gen din România la noile condiții impuse de autorități. A fost prezent, de-a lungul celor mai bine de două luni de restricții, în teatru, dar și în preajma ideii de Teatru.
Cum a arătat o zi din viața dumneavoastră în perioada de auto-izolare?
Aparent banal. Am stat acasă cât
mai mult, izolat, dar și preocupat de ce am de făcut din ce am pierdut, ca să
spun așa, am pierdut din obișnuință lecturi organizate mai mult sau mai puțin.
Am un portofoliu de texte de teatru, dar și de volume de literatură și
eseistică pe care le-am stocat pentru perioade în care pot să citesc mai mult
și, iată, a apărut această „oportunitate”. Mă simt ușurat de barba și mustățile
pe care le-am avut, pe care mi le-am bărbierit, nu am avut de ce să le mai port,
spectacolele au fost suspendate. M-am uitat cu îngrijorare la știrile care vin în galop
la televiziune și pe internet.
Ce s-a schimbat în viața dumneavoastră în această perioadă? Ați rămas la fel? Credeți că vă va marca în vreun fel această experiență?
Aș putea să spun că s-a schimbat
însuși bioritmul. Pentru că programul meu zilnic îmi ocupa cam 14 ore de lucru.
În afară de partea de aministrație, de partea de repetiții și spectacole, turnee,
am avut un regim - în afară de cel administrativ, cum spuneam - zilnic de cel
puțin 8 ore, și de spectacole care însumau în ultimele luni, aproape 20 de
reprezentații pe lună. Ceea ce înseamnă o schimbare uriașă de suprafață de lucru
și de organizare fizică și psihică. S-a schimbat totul. În rău. Eu sunt un om activ,
care dacă nu are ceva de făcut - suferă.
Într-o discuție cu directorul artistic al TNB, Mircea Rusu
Cum vă descurcați în lipsa
teatrului?
Foarte prost, pentru că teatrul
este însăși menirea vieții mele și domeniul căruia i-am donat tot ce am mai
bun, de la preocupările de adolescent până la vârsta senectuții, responsabil cu
lucruri importante și cu destinul colegilor mei, prin UNITER, și cu
reconstrucția, întreținerea și realizarea unor performanțe, aș zice neașteptat
de mari, ale Teatrului Națonal. Sunt lucruri care îți ocupă timpul, energia,
capacitatea de imaginație, de efort, mai mult ca orice.
Ce vă lipsește cel mai mult din teatru?
Spectacolele. Pentru că astea
sunt scopul vieții noastre: să fim pe scenă, cu publicul în sală și să
interpretăm gânduri, idei, personaje, destine, reprezentând autori fie noi, fie
clasici, în substanța lor intimă.
În repetiție cu regizoarea Carmen Lidia Vidu, pentru următoarea premieră TNB, „Jurnal de România. 1989”
Ce ați reușit să faceți și nu ați fi putut până acum în mod obișnuit?
Prea multe nu aș putea să
specific. Ne-am propus cu toții în TNB să ne sacrificăm vacanța de vară, care de
obicei venea în luna iulie-august, pentru a ne angaja să jucăm în perioada
verii. Ori, de comun acord cu colegii mei actori și tehnicieni de la scenă, am
preferat să intrăm în concediu de odihnă în perioada în care oricum nu jucam,
pentru a reprograma spectacolele și de a ne întoarce pe scenă - dacă totul va
merge spre bine - în perioada de vară. Teatrul Național are aer condiționat la
toate sălile, poate să fie oricât de cald afară, înăuntru aerul este
respirabil, am putea juca, om vedea și în ce condiții.
Personal, am mâncat mai puțin, am
avut grijă. Nici pofta nu e așa de mare atât timp cât nu faci efort fizic
deloc. Dar de dormit nu am dormit mai mult sau mai puțin, regimul este cam
același. Doar organizarea zilei este alta. M-am trezit devreme, perioada cea mai
bună de citit, de învățat și de meditate este dimineața, când capul este
limpede și când capacitatea de absorbție este mai mare. După prânz există și o siestă, apoi după amiaza continua programul de lecturi.
Mai și scriu, de data asta structurez ideea unei cărți, pe care trebuie să o termin la un moment dat, cu titlul „Născut
vinovat”.
În biroul de la teatru, în plină perioadă a pandemiei COVID-19
O carte, un film? Ce ați văzut/citit și recomandați publicului?
Filme am văzut multe, la ce mă
uit cu plăcere și am o bucurie extraordinară, pentru că mă întorc la un
cinematograf de esență cum îmi place mie el mai mult, am revăzut trei filme
făcute de Fellini. Și m-am bucurat la fel de mult ca atunci când le-am văzut
pentru prima oară, în special gândind acum, cu mintea de astăzi, cât de profund
și de surprinzător a găsit acest regizor de prim rang să exprime ceea ce este
și veșnic și pasager în natura umană.
Citesc multă poezie, mă
interesează tot timpul, plonjez fie în literatura memorialistică despre
Eminescu și în zona manuscriselor de unde am cules și culeg în continuare texte
care-mi folosesc, și pentru înțelepciune, dar și pentru spectacolele pe care le
tot împrospătez de-a lungul timpului. Încă din perioada studenției mă preocupă
spectacolul de poezie, pe care l-am experimentat în toți acești mulți ani care
au trecut.
În spectacolul „Dor de Eminescu”, pe scena Sălii Pictură
Care este primul lucru pe care îl veți face când se va termina pandemia?
Va fi și nu ușor, regruparea pe preocuparea noastră principală: întreținerea spectacolelor și
stagiunilor TNB, care, de câțiva ani buni încoace au o perspectivă din ce în
ce mai bogată. Va trebui să fim atenți cum repunem pe roți activitatea noastră.
Să sperăm că o să reușim.
Un mesaj pentru spectatori?
Oamenii sunt îndrăgostiți de
teatru, au nevoie de el, iar el servește unor necesități pe care nu le poate acoperi
în alte domenii. Teatrul a devenit și va fi întotdeauna în România o componentă
a culturii noastre curente. Să nu uitați nicio clipă că teatrul va fi în
continuare pentru dumneavoastră ce a fost și până acum. Vă așteptăm cu aceeași dragoste
cu care am făcut-o întotdeuna!
Prospero, în „Furtuna” de William Shakespeare
FOTOGRAFII: Florin Ghioca / TNB
VĂ MAI RECOMANDĂM: