Actorii în izolare. Ileana Olteanu: „Încerc să mă reinventez, să găsesc soluții pentru ce va veni”
Începând de astăzi, echipa de Comunicare a Teatrului Național din București își propune să vă arate cum se descurcă și cum s-au acomodat o parte dintre actorii trupei în condiții de izolare.
S-au adaptat noilor condiții? Ce fac în fiecare zi? Le lipsește teatrul? Ce au făcu/văzut/citit interesant în perioada aceasta și recomandă și spectatorilor? Fiecăruia dintre ei i-am adresat aceleași întrebări, pentru o mai bună observare a fenomenului izolării actorului la domiciliu.
Săptămâna aceasta „spargem gheața” cu actrița Ileana Olteanu, pe care o puteți vedea la TNB în spectacole precum „A fost odată-n România”, „Allegro, ma non troppo”, „Cursa de șoareci” sau „Noii infractori”.
Ileana a rămas acasă, în București, alături de cei doi copii, însă nu se poate spune deloc că s-au plictisit. Așadar:
La noi, izolarea a început pe 11 martie, când s-au închis școlile și a trebuit să stau acasă cu copiii, fiind singurul lor părinte. Apoi, s-au închis teatrele. Eu ies la cumpărături o dată pe săptămână și asta a fost o încercare pentru noi. A trebuit să cumpăr un telefon cu cartelă și să țin legătura cu copiii pentru că ei nu au stat niciodată singuri. Merg la magazinul cel mai apropiat, dar pentru un sfert de oră țin legătura cu ei prin telefon. Ziua noastră începe la ora 9 cu micul dejun în trei, apoi facem temele trimise online, apoi pictăm, gătim împreună, facem goffre, înghețată de mango, de ciocolată, de vanilie, de cocos, paste artizanale, cântăm, dansăm, de câteva zile eu am început din nou să cos la ia cu bisericuțe, o pasiune de-a mea pentru ia românească, și să fac programul de mișcare conceput de Florin Fieroiu. Și mă simt foarte bine!
2. Ce s-a schimbat în viața ta în ultimele două săptămâni? Crezi că ai rămas la fel, crezi că te va marca în vreun fel această experință? (Dacă da, cum?)
S-au schimbat foarte multe în viața mea! În primul rând mă uit la medici cu o dragoste infinită. Cei care sunt eroii nostri în zilele astea. Apoi, am devenit mai responsabili. Nu mai risipim nimic. Încerc să educ și copiii în acest sens. Apoi, încerc să mă reinventez. Să găsesc soluții pentru ce va veni. Probabil vor veni vremuri grele, criză economică, sărăcie. Responsabilitatea mea este imensă. Când am adoptat doi copii știam că trebuie să le ofer o educație, sa-i cresc frumos, să aibă tot ce le trebuie, mâncare, haine, să facă sport, să meargă la școală, să aibă parte de cultură. În România și mai ales în București totul costă foarte mult. Probabil că nu îmi voi mai permite să îi duc la înot, la canto, la cursurile extrașcolare, la after school, în tabere.....
Prioritatea va fi să plătesc facturile, să avem mâncare, haine și să avem bani de uniforme și rechizite. De când m-am născut am mai trecut prin clipe grele. Comunism, Cernobîl, cutremurul din '77, Revoluția din '89... și acum această pandemie. Pentru mine nu va fi greu. Viața m-a încercat în multe feluri. Am trecut prin multe clipe grele, momente disperate, dar întotdeauna Dumnezeu s-a îndurat de suferința mea. Acum e greu pentru copii. E și lecția lor! E prima lor lecție de viață! Restricții, fără parc, fără să își poată vizita bunica sau străbunica, fără prieteniile de la locurile de joacă... Noi mergeam în fiecare zi în parc, cu bicicletele, cu trotinetele, făceam picnic la iarbă verde... Acum putem ieși doar pe balcon... pe care l-am aranjat cât am putut de bine... cu plante, șezlonguri și copiilor le place să ia micul dejun „afară” sau să privească cerul și stelele când se lasă seara.
3. Ce ai reușit să faci până acum și nu ai fi putut în mod obișnuit?
Acum am timp să citesc. Înainte adormeam frântă. Veneam de la teatru și după ce le citeam povestea de seară și adormeam copiii... nu reușeam să citesc decât 2-3 pagini. Acum am mai mult timp să citesc, să gătesc, să fac curățenie și să petrec timp de calitate cu copiii.
4. Ce îți lipsește cel mai mult din teatru?
TEATRUL.... Îmi lipsește TEATRUL... Eu veneam la teatru cu o oră-două înainte. Îmi lipsește ritualul cu machiajul, cu coafatul, îmi lipsesc discuțiile cu colegii care veneau la cabina mea înainte de spectacol, mi-e dor de cabiniere, coafeze, de personalul tehnic. Mi-e dor de rumoarea spectatorilor din sală și să aud regizorul tehnic cum dă drumul la spectacol. Mi-e dor de emoția aceea când intram în scenă. De reacția spectatorilor, de zâmbetele lor și de aplauzele de la sfârșit.
Deocamdată mă descurc binisor. S-ar putea să se schimbe puțin lucrurile. E o lecție de viață și pentru mine. Nu cred că am timp să fac depresie pentru că am doi copii de care trebuie să am grijă, să fiu responsabilă, echilibrată, înțeleaptă, să fiu bine ca să fie și copiii bine. Nu am voie să cad... cu toate că am momente când am și eu nevoie de a fi câteva momente singură... În perioada asta nu am parte de liniște. Dar vor veni și vremurile în care ne vom relaxa...
6. O carte, un film? Ce ai văzut/citit și recomanzi publicului?
Eu mă uit la filme împreună cu copiii. Am văzut „The wonder” - Minunea. Pe Netflix. Un film plin de emoție, dar și educativ pentru copii și părinți. Apropo de bullying... au învățat copiii cum să se poate cu copiii speciali. Câtă nevoie de iubire au acești copii! Ne mai uităm la genul de filme ca „Our Planet”. Pe Netflix. Am apucat să cumpăr înainte de pandemie un smart tv și copiii stau liniștiți la astfel de filme, sunt fascinați de natură și de felul în care s-au făcut filmările. Zilele trecute am citit copiilor cărți de Holly Webb și Eoin Colfer. Au trecut de 7 ani și totul se învârte în jurul acestei vârste. Am primit de la Editura Litera câteva cărți pentru copii și avem lectură pentru o lună de zile. Robin Hood, Sindbad marinarul, Grecia antică pentru copii, etc
Primul lucru pe care am să-l fac va fi să vin la teatru, trecând înainte prin parc, să stau apoi la soare la terasa teatrului, Angelo Grasso, savurând un tiramisu și o limonadă cu mentă. Să îmi văd familia, prietenii și să merg la mare cu copiii. Să îmi iau pisică și să fac lucruri pe care le-am tot amânat.
Spectatorilor noștri le trimit toată dragostea mea, gândurile mele bune, pline de speranță, de nădejde în Dumnezeu și le spun că abia aștept să ieșim din această lecție de viață ca să ne revedem sănătoși și cât mai curând la teatru. Vă iubesc!
Alături de Violeta Huluba, Eduard Adam și Dragoș Huluba în „A fost odată-n România” (Sala Pictură)