Superstiții teatrale: Datul în spectacol
Mai multe asemenea superstiții se găsesc în articolul de mai jos, semnat Oltița Cîntec, o preluare din Suplimentul de Cultură:
Superstiții teatrale: Datul în spectacol
Emoțiile, teama de eșec, tensiunea, nevoia de sprijin exterior, uneori magic, au făcut din scenă un mediu prielnic superstițiilor. Poate doar în sport să existe mai multe. Unele au urcat la rampă din mentalul colectiv, precum aceea că oglinzile aduc ghinion.
Convingerea populară că, dacă se sparg, urmează șapte ani de ghinion a devenit și cauză de spaime teatrale. Superstițiile sunt seducătoare prin haloul de miraculos întreținut, iar artiștii flirtează cu ele, dar pot fi rapid demontate prin recurs la demonstrații logice. Fiecare asemenea teamă irațională e sedimentată în timp și alimentează dorința umană de a crede în protecție fantastică și soluții uimitoare. Numai că, la o analiză atentă, se întrevăd starturile lipsei de rezonabil. Un dram de adevăr există în temerea privind oglinzile, dar nu e deloc obscur: reflectă lumina și fac dificile manevrele de ecleraj, motiv pentru care sunt evitate. În plus, sunt fragile, se deteriorează ușor, ceea ce le face delicate în manipulare și depozitare.
Simbolizări ale dorinței de a obține gloria cu orice chip, superstițiile teatrale au justificări convenționale. Tot ghinion e și dacă aduci la rampă pene de păun, bani și bijuterii adevărate. Chipurile, deoarece redau cromatic ochiul magic, penele de păun ar provoca lapsusuri. N-o fac de la sine: furați de frumusețea penajului, actorii pot deveni neatenți și rata mai ușor o replică sau o intrare. Cât despre recuzita reprezentată de bani și bijuterii, secretul revelat trebuie să vină din tentația de-a fi furate. De niște tinichele nu se atinge nimeni!
O concepție simpatică lansează rețeta miraculoasă de memorare a rolurilor: actorii se vor obișnui mai bine cu textul dacă își pun foile sub pernă și dorm așa cu ele. Osmoza sperată nu se va petrece niciodată, singura rezolvare e lucrul serios pe partitură.
Intențiile ficțiunilor dramatice nu-s ușor de drapat în sentimente de artiștii care se pregătesc enorm pentru seara premierei și succesul la care aspiră.
Pentru mulți, o repetiție generală slabă e garanția că premiera va avea priză. Fără a fi normă, în anumite situații lucrurile așa se petrec. Dar nu datorită vreunei minuni, ci pentru că întreaga echipă se mobilizează, iar la prima prezentare în fața publicului va da tot ce poate.
Continuarea articolului o găsiți AICI.