Adela Mărculescu: De-a râsu'-plânsu'... cum se arată și omenia noastră
Viaţa unui spectacol este un miracol. Spectacolul, asemenea omului, are nevoie de un anume fel de hrană, de un mediu propice, ceva noroc… şi multă dragoste. Şi cum nu se întâmplă foarte des ca un spectacol să ajungă la o aniversare atât de frumoasă: 200 de reprezentaţii, ne-am propus să cercetăm împrejurările. Gândindu-ne că trebuie să existe un secret al longevităţii. Aceeaşi curiozitatea care ne încearcă în privinţa oamenilor ce trec de 90, de 100…
Sunt praguri de trecut şi interpreţii – performeri ai ştachetelor de gând, gest şi simţire - izbutesc să le treacă, împreună? Poate şi câteva momente speciale, pe parcursul pregătirii spectacolului? Există poate o reţetă, pe care creatorii spectacolului au ghicit-o din pornire? Dar poate şi o reţetă a menţinerii în formă? Cu tolba plină de întrebări am pornit să aflăm răspunsuri de la interpreţii acestui spectacol de cursă lungă, regizat de Dan Tudor, premieră a anului 2013 cu care s-a inaugurat Sala Mică. Spectacolul a trecut la scurtă vreme pe scena de la Sala Pictura, unde se joacă şi în prezent.
Astăzi, via online, primiţi şi dumneavoastră gândurile doamnei Adela Mărculescu.
"200 de spectacole... cu săli pline, cu oameni fascinați de ce văd, de ce aud, de o comedie minunată a minunatului Victor Eftimiu, plutind mereu – ca toată dramaturgia dintre cele două războaie mondiale – o perioadă marcată de o amprentă cu totul specială – plutind mereu, spuneam, în jocul de-a râsu-plânsu, trăsătură distinctivă de altminteri, reprezentativă pentru înclinația nativă a poporului nostru: comic izvorât din tragicul grec! Și asta îi dă profunzime.
Dramaturgia interbelică se joacă, se joacă mereu... cu alți actori, cu alți regizori, cu public care aplaudă, se bucură, revine...
Pentru că este – Omul nostru... care-a văzut moartea, o pledoarie în favoarea ideii de Om, departe de ridicolul încercărilor de stratificare socială a unor nu mai puțin ridicoli politicieni.
Din 1928 când a avut loc primul spectacol al acestei piese, marcând o dată în plus nota aparte a teatrului lui Victor Eftimiu, în regia lui Victor Ion Popa, s-au jucat peste tot în țară, greu de numărat câte spectacole...
200 de spectacole?... Asta înseamnă, mai întâi, ce a oferit scena: un spectacol plin de omenie (atât de proprie regizorului și spectacolului său); un spectacol cu personaje curate, în fond, dar care știu foarte bine să mânuiască și șmecheria.
Iar actorii, fermecați ei înșiși de un text cu multiple posibilități artistice, se întorc la ei înșiși, uitând însă de sinele lor,... pentru noile personaje, și pentru a demonstra puterea artei atunci când o lume nebună încearcă să se impună,... și atunci ei vin și spun: stop! Totul este bunătate, omenie, luptă pentru bine și frumos. Și pentru că ei înșiși, actorii, cred asta – atunci publicul se lasă dus de ... frumusețea îndemnului. Pentru o oră două, uită de tot ce-i pe-afară, trăiesc, visează viața așa cum li se arată. Cu blândețe și iubire pentru ce-i bun. Cu humor de mare clasă pentru ce-i rău.
Spectacol cu și de humor, ironie, har, haz.
De-a râsu-plânsu... cum se arată și omenia noastră.
Țin mine că în `77 am trăit mulți dintre noi, prima adevărată tragedie în viață: cutremurul. După vreo 10 zile, a apărut prima... glumiță cu privire la cutremur. Și am respirat ușurați: spiritual ne vindecam. Tratam cu humor – blând – răul de pe afară. Și totdeauna procedăm așa".
Adela Mărculescu
Fotografii: Florin Ghioca - la reprezentaţia cu numărul 200 (13 noiembrie 2021)
- Gânduri, amintiri şi aplauze în jurul unui spectacol longeviv.
Olivia Chirvasiu, noiembrie-decembrie 2021
Va urma.
- Vă invităm să ne urmăriţi amintirile, în prelungire şi în completare, şi pe Youtube TNB.
https://www.youtube.com/watch?v=2Ef2Gd2sHQI