Naomi în “Noii infractori”, Ileana Olteanu mărturiseşte: Copiii mei au crescut în inima mea

Pe Ileana Olteanu v-aţi obişnuit s-o descoperiţi, de la un personaj la altul şi de la o montare la alta, cu alt chip. Personajele pe care le întruchipează nu seamănă între ele absolut deloc. Ştie ea cum să facă asta, încât s-o descoperim şi s-o redescoperim cu fiecare premieră cu surpriza şi prospeţimea unui nou debut.

Marea surpriză, pentru ea mai ales, a venit odată cu Noii infractori, unde i s-a încredinţat un rol greu şi pentru care CV-ul, la prima vedere, n-ar fi recomandat-o.  Riscant? Poate chiar o surpriză de proporţii? Ceea ce nu ştiţi, dar este la fel de important pentru ea, este viaţa ei dincolo de scenă, timpul liber pe care îl împarte împreună cu copiii de care se ocupă cu multă dragoste, Maria şi Nectarie, pe care-i creşte cu atenţie şi cu vocaţie de mamă (un alt talent important!). Dincolo de toate acestea îi rămâne timp şi pentru un hobby. Despre toate acestea, despre amintiri, vise şi împliniri, azi cu Ileana Olteanu, fermecătoare şi surprinzătoare în rolul Naomi din „Noii infractori” de Edna Mazia, regia Ion Caramitru.

Când te-ai împrietenit cu Naomi şi ce te-a ajutat să te obişnuieşti cu genul ăsta de femeie?

Rolul Naomi a fost o provocare pentru mine. M-am întâlnit cu dl. Caramitru într-o zi pe culoarele teatrului şi mi a zis: "Am nevoie de tine!" . Nu ştiam exact ce vrea să spună cu asta. Apoi, la repetitii, mi-a explicat. Îi trebuia o actriţă cu experienţă, cu un corp echilibrat, care să ştie să danseze şi să nu-şi arate vârsta reală. La început, eu tot nu înţelegeam de ce m-a distribuit în rolul acesta..., fiind obişnuită cu roluri cuminţi, liniştite... Dar uşor, uşor a început să-mi placă şi s-o înţeleg pe Naomi. Să o apăr chiar. Acum joc cu plăcere şi satisfacţie acest rol. Am trecut de la neîncredere la încredere totală!

Ce apreciezi acum la ea şi ce-ţi displace? Care a fost cel mai greu moment din perioada de repetiţii?

Cu Naomi m-am împrietenit după ce am văzut câteva documentare . La unele îmi dădeau lacrimile. Apoi filmele lui Fellini în care Giulietta Masina juca prostituate. Şi o făcea genial. Apoi, am început să o apăr pe Naomi. Poate că avea o situatie grea acasă. Poate îşi ajuta părinţii bolnavi. Cine ştie. Nu e bine să judeci niciodată. Doar să ajuţi un astfel de om , dacă poţi.

Naomi o scoate pe Dorina din sărăcie. Propunerea ei o "salvează". Chiar ea spune la sfârşit că a fost cea mai fericită perioadă din viaţa ei. Orice fericire se "plăteşte". Bineînţeles că nu e legal, bineînţeles că nu asta e calea cea dreaptă, dar pentru fiecare este o lecţie. O lecţie de viaţă din care învaţă toţi. Cred că şi spectatorii pleacă cu un gând-lecţie. Chiar dacă piesa e o comedie în mare parte, are şi aspecte tragice. Viaţa femeilor care se prostituează e grea. E o lume în care nu ştii dacă mai trăieşti a doua zi. Bătăi, droguri, boli, violenţă, bani murdari. E atât de trist. Atât de riscant. După ce am văzut câteva documentare, m-a apucat depresia. Acesta a fost un moment mai greu la repetiţii. Dar am dus totul într-o cheie mai comică, mai relaxată, ca să-mi facă şi mie plăcere să joc. Lui Naomi i se spune, în piesă, "Îngeraş" . Aşa că nu mi-a fost greu să caut partea mai luminoasă din acest personaj. Partea plină de energie, de veselie. Orice om are în el ceva bun. Asta am căutat în acest personaj. Cumva Naomi o vede pe Dorina nefericită. Singură, în parc, seara. Îşi dă seama că e într-un impas al vieţii ei şi încearcă să o ajute! Se ajută reciproc.

Dar cea mai importantă provocare din cariera ta de până acum, care este?

Cred că cea mai importantă provocare din cariera mea a fost acest rol. Pentru că nu mă vedeam deloc în el. Nu o înţelegeam pe Naomi. Apoi, totul s-a schimbat! În bine, zic eu!

Toată lumea te întreabă, am s-o fac şi eu, cum reuşeşti să întruchipezi cu atâta naturaleţe şi aşa convingător tinere, studente chiar şi acum, la două decenii de la debut ?

Secretul să joci la 45 de ani roluri de tinere student… este să nu te îngraşi!!! Pare o glumă. Dar am observat că e ceva adevăr aici. La repetiţii, doamna Alexandrina Halic ne răsfăţa cu tot felul de bunătăţi. În fiecare zi ne aducea câte ceva bun. Şi dl. Caramitru zicea:"Ileana, nu mânca prea mult că te îngraşi şi îţi schimbi genul. Câteva kilograme în plus şi treci la mătuşi şi bunicuţe. Eu am făcut balet şi tot încerc să mă menţin, să nu trec de 50 de kg. Se mira lumea că la vârsta mea fac şpagatul şi dansez, dar asta se face cu efort. Sunt ore de muncă în spate. Şi o dietă echilibrată. Eu mai ţin post intermitent. După 6 seara nu mai mănânc până a doua zi. Dorm mai bine şi am observat ca nu mă îngraş. Chiar funcţionează.

Trei premiere în ultimele luni. Numai roluri principale în toate spectacolele pe care le joci stagiunea asta, între care două sunt deja intrate la categoria spectacole de cursă lungă: Idolul şi Ion Anapoda şi Sinucigaşul. Cum se împacă toate acestea? Ai simţit vreodată nevoia unei vacanţe în plină stagiune? Acum, sau în trecut.

Am avut o stagiune plină. Începând cu spectacolul Cursa de şoareci, apoi A fost odată în România şi acum Noii infractori...Spectacole atât de diferite. De la thriller, cu suspans deci, la pantomimă şi dans până la provocarea asta, cu Naomi... Un an teatral plin, într-adevăr. Sinucigaşul şi Idolul sunt spectacole care se joacă de ani buni în Teatrul Naţional şi îmi aduc satisfacţia pe care o ai când bei un vin vechi, de colecţie... O singură dată am avut o vacanţă în plină stagiune. Într-un an, am plecat în luna ianuarie în Africa. În Kenya. Aproape 3 săptămâni! O experienţă unică în viaţă! Fotografiile vorbesc de la sine!

De curând ai prezentat două dintre cele mai recente premiere la Chişinău, Cursa de şoareci şi A fost odată în România. Care a fost reacţia publicului, cum ai perceput-o tu, care ai mai jucat şi Idolul… pe aceeaşi scenă, a Naţionalului din Chişinău. Cu ocazia aceluiaşi program de schimburi teatrale, Turneul Teatru Românesc, desfăşurat pe ambele maluri ale Prutului.

La Chişinău am fost anii trecuţi cu Sinucigaşul, cu Idolul , iar acum o lună cu alte 2 spectacole, A fost odată în România şi Cursa de şoareci. Întotdeauna mă simt bine când merg la Chişinău. Suntem primiţi cu atât de multă dragoste încât sunt copleşită întotdeauna la aplauze şi la întâlnirile de după spectacol. Deja este o tradiţie acest schimb cultural între cele două teatre naţionale, cel din Bucureşti şi cel din Chişinău, iar eu am avut onoarea să merg cu 4 spectacole deja. Acum am primit vestea că în toamnă, pe 20 septembrie avem turneu şi cu Noii infractori! Aşa că...merg din nou la Chişinău! Domnul director Hadârcă e un om cald şi primitor şi are mare grijă de actorii Naţionalului bucureştean.

Într-o perioadă atât de aglomerată, cum a fost aceasta, din ultimele luni, cum ai reuşit să faci faţă celui mai dificil rol pe care ţi l-ai asumat, acela de a creşte doi copii, un băiat şi o fetiţă. Care-i diferenţa de vârstă între ei? Trebuie să fii uneori judecătorul, alteori împăciuitorul… în această piesă din afara teatrului? Ce alte roluri trebuie să joci pentru şi împreună cu ei?

Da, sunt mama Mariei şi a lui Nectarie. Cel mai frumos rol al meu este cel de mamă. Frumos şi greu, provocator şi cu cele mai multe satisfacţii. Doi copii frumoşi şi buni, pe care mi i-am dorit mult. Adopţia a durat 5 ani. Dar a meritat. Le-am spus că la unele mame copiii cresc în burtică...la mine ei au crescut în inima mea ..Maria e mai mică. Cu aproape 3 luni. Însă, mulţi oameni mă întreabă dacă sunt gemeni. Nectarie este "bărbatul"casei. Aşa zice el. Şi chiar este. Mă ajută cu plasele, când nu mă simt bine mă înveleşte cu o păturică şi îmi aduce la pat ce am nevoie. Maria spală vasele şi găteşte. Mama mi-a zis "nici dacă-i făceai tu nu ieşeau aşa reuşiti...:))". Normal că mai fac şi năzdrăvănii...că aşa sunt copiii, dar încerc să comunic cu ei, să le explic ce e bine şi ce e rău. Să îi cresc cu multă dragoste şi înţelepciune.

Care-i întrebarea pe care nu ţi-o pune nimeni dar pe care ţi-ai dori s-o auzi?

Dacă mă simt iubită! Cred că e o întrebare riscantă... Nu îndrăzneşte nimeni să mă întrebe asta...

Când ai un strop de timp liber, ce-ţi place să faci pentru sufletul tău?

În timpul meu liber... care e foarte limitat, îmi place să merg la film, în târg la Muzeul Ţăranului Român, la Muzeul satului (probabil pentru că am crescut la bloc şi visul meu e să am o căsuţă la ţară), să cos la ie, pentru că e chiar o adevarată terapie. Te deconectează de la viaţa cotidiană şi te relaxează. Am făcut un curs de cusut ie la MŢR . Şi asta e pasiunea mea. Am o colecţie frumoasă de ii vechi, cu poveste. Am şi o ie cu o poveste recentă şi impresionantă pentru că are în ea jerfa, sacrificiu şi pasiune. E Iia Unirii… cusută în anul Centenarului de 3 femei din cele 3 regiuni istorice: Muntenia, Moldova şi Transilvania. Eu din Muntenia, Costache Angelica din Moldova şi Ama Ielciu din Transilvania. A ieşit o ie atât de frumoasă, cusută cu atâta dragoste, pe care o port mereu cu mândrie. Mă simt protejată, apărată şi chiar mai frumoasă când port ia românească!

În copilărie te jucai de-a teatrul? Dar acum, i-ai adus vreodată pe micuţi, duminica, la Teatrul Naţional pentru Copii?

În copilărie mă jucam cu fratele meu de-a teatrul de păpuşi. Puneam un paravan şi făceam spectacole. Spectatorii erau părinţii şi rudele. Chiar vindeam bilete la intrare. Aşa că, e pasiune veche:)

Copiii mei merg la teatru foarte des. La Ţăndărică, la Teatrul Naţional pentru copii, sunt îndrăgostiţi de Magicianul Poveştilor... Maria face canto şi mergem la Mirela Retegan la spectacole. Îi ştie toate cântecele.

Cum sunt sărbătorile împreună cu ei, cum aţi petrecut Paştele? S-a schimbat viaţa ta de când au apărut ei? Şi profesional, simţi o schimbare, pe undeva, printr-un cotlon sufletesc?

Vacanţele ni le facem mereu împreună. La mare sau la munte. Anul trecut, când am reuşit să termin adopţia şi să le scot paşapoartele, am fost în Grecia. Erau fascinaţi. Prima dată cu avionul, cu ferryboat-ul, cu barca cu motor! Aventură! Paştele l-am făcut acasă. În familie, cu mama, cu bunica mea, Maria, care are 90 de ani, cu fratele şi cumnata mea. Am cumpărat un coş de picnic şi aproape zilnic mergeam la iarbă verde. Bucureştiul era gol. Era perfect! Viaţa mea s-a schimbat mult de când am copiii. Dar, în bine! Gata cu egoismul, cu superficialitatea, cu viaţa uşoară. Dar simt că m-am maturizat şi m-am împlinit ca femeie. Copiii mei au crescut în inima mea şi simt că am acum o inimă mare , plină de dragoste şi împlinire!

Ce te vezi făcând peste 10, 20, 30 de ani….?

Peste 10 ani? 20? 30? Eu sper să fiu tot mamă. O mamă bună care să-şi vadă copiii împliniţi şi pe picioarele lor. La casa lor. În rest, probabil că tot actriţă la Teatrul Naţional. Să joc în piese bune, să am întâlniri cu regizori şi personalităţi importante.

Până când crezi că o vei putea juca pe Naomi?

Pe Naomi o pot juca încă 7-8 ani de acum încolo. Cam atât..., cred:)

Un gând estival? Se apropie închiderea stagiunii, deja ne gândim la vacanţa. Ţi-e dor uneori de vacanţa mare de altădată? Care a fost cea mai frumoasă vacanţă din viaţa ta?

Gândul meu se îndreaptă către spectatorii Teatrului Naţional cu toată dragostea şi speranţa că vor veni în continuare să ne aplaude şi să se bucure de spectacolele în care jucăm! Să ne dăruiască înapoi ceea ce noi dăruim pe scenă. Vă iubim şi vă aşteptam seară de seară în casa noastră! Cu drag, Ileana Olteanu

Interviu de Olivia Chirvasiu

Fotografii din spectacole: Florin Ghioca, TNB

Nu exista comentarii

Replica ta