Interviu cu Petre Ancuța
Pe Petre Ancuța îl puteți vedea la Teatrul Naţional ”I. L. Caragiale” din București în spectacolele ActOrchestra, un proiect 9G la TNB, Magic Național și în ”Angajare de clovn” de Matei Vișniec în regia lui Ion Caramitru.
Ai avut de ales între Conservator şi Facultatea de Teatru. Cum te-ai decis?
Lucrurile pentru mine păreau destul de clare, eram foarte prins în studiul muzicii şi toată lumea îşi imagina că o să urmez această cale. Doar că între timp, printr-un concurs minunat de împrejurări m-a mai prins ceva...şi m-a prins tare! Aşa că toţi profesorii mei de muzică au avut parte de un mare şoc atunci când au aflat că am ales teatrul! Un festival de teatru al şcolilor vocaţionale, un rol principal, marele premiu obţinut de liceul nostru - şi nu m-am mai putut despărţi de teatru de atunci. Dar nu am renunţat niciodată la muzică. Am continuat să exersez şi să mă perfecţionez atât teoretic cât şi practic, iar acum le fac pe amândouă. Asta e ceea ce mă face fericit şi asta o să vreau să fac toată viaţa: muzică şi teatru, teatru şi muzică. Atât.
Povesteşte-mi puţin despre perioada studenţiei. O superamintire?
A fost de departe cea mai frumoasă perioadă a vieţii. Totul îmi părea aproape ireal: colegii, Profu’, tot ce învăţam la facultate, toată viaţa aia nebună, maxim de nebună. Dacă e să aleg totuşi, o superamintire aş alege momentul când, după o reprezentaţie a spectacolului “Jesus Christ Superstar” la care a fost prezent și marele dirijor Ludovic Bacs (tatăl marelui meu profesor), a venit la mine, şi-a scos pălăria, mi-a întins mâna, m-a privit în ochi şi mi-a spus cu toată convingerea :”Felicitări, băiete!” Am îngheţat. Parinţii mei erau şi ei undeva în apropiere, părtaşi.
Sunt anumite reguli după care te ghidezi în meseria aleasă?
Cred că există un soi de reguli general valabile în absolut orice domeniu în care activezi si vrei să ai rezultate. În teatru, poate cu atât mai mult: trebuie implicare şi dedicare maximă, respect faţă de muncă şi faţă de oamenii cu care lucrezi, dorinţă continuă de autodepăşire şi muncă cinstită cu tine însuţi - fără menajamente. Asta cred că ar fi baza peste care se adaugă multe.
Ce presupune construcția unui rol?
La început mă bazez foarte tare pe instinct, pe primul impuls, primele gânduri, reacţii, senzaţii pe care le am la primul contact cu 'personajul'. Datele astea le înmagazinez undeva şi apoi încep de fapt construcţia. Îmi iau timp când fac asta, nu ştiu daca e bine sau rău. Nu-mi place să mă arunc cu capul înainte în ceva despre care nu ştiu cât mai multe. Analizez contextul în care a luat naştere personajul, cum gândeşte, cum este perceput de ceilalţi, cum se raportează la diferite lucruri din jur. Apoi încerc să-i înţeleg mecanica, ce-l mişcă şi cum, cum se îmbracă, ce tip comportamental are, etc - chestiuni de bază, dar extraordinar de utile. Abia apoi includ parte din primele impulsuri care s-au dovedit corecte şi 'dinamitez' toată gândirea logică în libertate şi joacă. Şi abia de aici începe nebunia.
Pentru spectacolul Angajare de clovn, unul dintre cele mai cunoscute şi jucate texte ale lui Matei Vişniec, ai lucrat cu Ion Caramitru în ipostaza de regizor. Cum au decurs repetiţiile şi cum s-a născut clovnul Filippo?
Dl Caramitru a ştiut să dirijeze căutarea mea cu un maxim de generozitate, dedicare şi energie. Spunea încă de la început că acest spectacol trebuie construit din aproape în aproape. Şi aşa s-a şi întâmplat. Regizorul a fost într-o continuă implicare şi căutare alături de actori. In fiecare dimineață era la repetiții cu o super poftă de muncă şi super energie, mereu cu o idee nouă, mereu cu diferite sugestii referitoare la diferite aspecte ale spectacolului. Consider că energia cu care lucrezi este unul din elementele definitorii ale viitorului spectacol, iar la noi lucrurile au stat foarte relaxat şi motivant, din acest punct de vedere. Lucrurile pe care regizorul le dorea reliefate la Filippo şi pe care am încercat să le dezvolt de fiecare dată au fost şiretenia şi caracteristica sa tranşantă, caustică, chiar usturătore uneori, trebuind să-şi păstreze în acelaşi timp, identitatea sa de bază – aceea de clovn ; Oricât de rău, de arţăgos sau de viclean ar fi, Filippo este un clovn: gluma îi dă viaţă! El are, în esenţă, o sensibilitate şi un suflet de copil.
L-ai ales pe Filippo?
Atunci când am început repetiţiile la “Angajare de clovn”, dl Caramitru ne-a cerut să citim prima dată personajele, care cum vrem, pentru că nu ştia exact (zicea el) cine o să fie cine. M-am repezit cu entuziasm la Filippo, Emilian la Nicollo si Florin la Peppino şi aşa am rămas. L-am căutat pe Filippo cu foarte mult drag, cu reminiscenţele unui rol îndrăgit de mine din facultate; este vorba de Pantalone, bătrânelul scorţos din Commedia dell'arte. Doar că Filippo avea personalitatea sa unică, trecutul său unic, prietenii săi unici, visele, aspiraţiile şi decepţiile lui unice care trebuiau descoperite, aşa că am încercat să-l descopăr. Desigur că niciodată nu descoasem un personaj îndeajuns, mereu rămân lucruri de descoperit şi de aceea rămâne responsabilitatea noastră să căutăm tot timpul, chiar şi după ce piesa a fost scoasă la public.. Filippo, a fost o continuă căutare şi continuă să fie.
Care este replica preferată din Angajare de clovn?
Filippo : “ Eu o să muncesc şi tu o să-mi calci pantalonii!”
Nicollo: “Dar noi nu avem ce vorbi serios!”
Peppino: “ Şi bufonul degeaba se mai dă peste cap, inutile sunt tumbele lui căci nu mai alină rănile nimănui.”
Cum ai caracteriza relaţia ta cu publicul?
În Angajare de clovn, rolul publicului se schimbă. Ceea ce este foarte interesant! Dacă în prima parte este doar un simplu observator şi răzleţ ia parte la acţiune , în cea de-a doua parte, publicul este introdus chiar în mijlocul acţiunii, devenind chiar partener la ce se întâmplă. Îmi place relaţia de complicitate cu publicul, foarte prezentă atât în partea a doua a spectacolului “Angajare de clovn” cât şi în spectacolele “ActOrchestra” sau “Variaţiuni la invenţiuni” chiar şi în “Magic National”; Totodată, o mare satisfacţie mi-o da şi relaţia indirectă, când doar simt publicul. Mixul acela de energii cred că este una din sursele fericirii! - Bucuria de a dărui şi bucuria de a primi (de ambele părţi).
Care este rolul pe care îl îndrăgeşti cel mai mult?
Toate rolurile îmi sunt dragi, e normal. Sunt ale mele, sunt părti din mine. Le primesc, mi le apropii şi le cresc, cam asta e. In această ecuație, Filippo are cu siguranță un loc aparte pentru că el deține ,cumva, partea aceea din mine care îmi permite, paradoxal, jucând un bătrân să redevin copil - situație ce nu aș vrea să se schimbe niciodată. La ce bun să nu mai fim copii !?
Billy Flynn, avocatul din "Chicago" a fost un alt rol care mi-a priit foarte tare.
Cel mai marcant rămâne, totuşi, Jesus Christ din spectacolul de la Cluj, Motivaţiile ar fi multiple, sentimentele care m-au încercat în construcţia şi jucarea acestui rol sunt pur şi simplu imposibil de redat în cuvinte.
Ai o replică preferată pe care nu ai dat-o încă?
“I bet you that's how God hears the world: millions of sounds ascending at once and mixing in His ear to become an unending music, unimaginable to us!” Amadeus, Peter Shaffer
Crezi că teatrul are vreun rol în educarea societaţii civile?
Consider că deşi nu are tot timpul acest rol, ar trebui să îl aibă. Mergi la teatru să trăieşti cu personajele, să te amuzi, să plângi cu ele, să te intrige, să te răscolească, să te modifice într-un fel sau altul. Şi dacă dupa asta ai plecat din sală şi nu mai rămâne cu tine nicio întrebare, nicio speranţă că lumea asta ar putea fi cumva mai bună prin ceva ce poţi face chiar tu...e degeaba. Am primit cândva o pildă extraordinară după care mă ghidez : la fiecare spectacol îmi închipui că este un om în sala de teatru pentru prima sau poate pentru ultima dată şi încerc să dau un sens la tot ceea ce fac pe scenă prin prisma prezenţei acelui om.