Marin Moraru s-a reîntors în Teatrul Național. Bustul marelui actor, expus în foaierul central
Acest gest firesc de recunoștință și de aducere aminte a fost realizat cu sprijinul doamnei Lucia Moraru, soția marelui actor, care a adus imaginea cu zâmbetul inconfundabil al lui „Marinuș”, sculptată în bronz, pentru a le reaminti celor care trec pragul teatrului de cel care a fost și va rămâne și de-acum înainte Marin Moraru, actor la TNB, de talentul și harul căruia s-au bucurat milioane de spectatori de-a lungul timpului.
Teatrul Național I.L.Caragiale din București precizează cu acest prilej că speculațiile apărute zilele trecute în presă, legate de refuzul amplasării acestui bust în incintă sunt complet nefondate, portretul actorului Marin Moraru fiind adus la TNB de către soția acestuia în urmă cu o lună.
Marin Moraru s-a născut la 31 ianuarie 1937, în Bucureşti, într-o familie modestă – tatăl său fiind vopsitor de vagoane la CFR, iar copilăria şi-a petrecut-o în cartierul Giuleşti.
La îndrumarea tatălui, a urmat cursurile Școlii de Construcţii Căi Ferate – Întreţinere Drumuri şi Poduri, perioadă în care l-a cunoscut pe regizorul Mihai Dimiu, care se ocupa de echipa de teatru de amatori a şcolii. Marin Moraru primeşte astfel primul rol din viaţa sa, în piesa „Steaguri pe tunuri”, de A.S.Makarenko. La absolvirea şcolii este repartizat la Braşov, ca asistent de picher, având în responsabilitate întreţinerea unei porţiuni de cale ferată. După un an s-a tranferat la uzina Griviţa Roşie, în Bucureşti, ca agent tehnic.
Împreună cu Radu Beligan, în Egoistul FOTO: Arhiva TNB
Se înscrie la Universitateta Politehnică, la sugestia familiei, unde este admis, dar fiindcă destinul i-a rezervat altceva, Marin Moraru află de la radio amănunte despre admiterea la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (I.A.T.C.) „I.L.Caragiale”, unde se hotărăşte să îşi încerce norocul şi să participe la examen. Nu este admis, dar este acceptat ca „audient”, participând timp de un an la cursuri fără a primi note. În cele din urmă, după un an trece examenul de admitere, fiind înscris direct în anul II, la clasa prof. Dina Cocea.
În facultate îl cunoaşte pe Gheorghe Dinică, alături de care a absolvit în anul 1961, cei doi fiind legaţi, de atunci, printr-o prietenie puternică ce a durat până la plecarea la cele veşnice a maestrului Dinică.
A activat ca actor pe scena de la Teatrul Tineretului, în perioada 1961-1964. A urmat perioada în care a jucat pe scena Teatrului de Comedie, între 1965 şi 1968.
Debutează în film în anul 1965, în „Haiducii”, regia Dinu Cocea, fiind prezent apoi şi în distribuţia peliculelor „Un film cu o fată fermecătoare”, regia Lucian Bratu, „Maiorul şi moartea”, regia Alexandru Boiangiu şi „Răzbunarea haiducilor”, regia Dinu Cocea.
Între anii 1968 – 1971 a activat la Teatrul Bulandra, unde a jucat rolurile Crăcănel – în „D`ale carnavalului” de I.L. Caragiale, regia Lucian Pintilie, Diderot – „Nepotul lui Rameau” de Denis Diderot, regia David Esrig sau Socrate – „Transplantarea inimii necunoscute” de Alexandru Mirodan, regia Moni Ghelerter. Tot la Bulandra a jucat, în anul 2000, rolul Grumio – „Femeia îndărătnică” de William Shakespeare, regia Mihai Măniuţiu.
În perioada 1971-1974 a jucat pe scena Teatrului Naţional „I. L. Caragiale”, fiindu-i repartizate roluri precum Zanetto din Veneţia, din Bergam şi Marinarul – „Trei fraţi gemeni din Veneţia” de Antonio Mattiuzzi, regia David Esrig, sau Leon Schwartz – „Un fluture pe lampă” de Paul Everac, regia Horea Popescu.
Cu celebra „bicicletă galbenă”, la TIFF Foto: Florin Ghioca
Perioada anilor ’70 a însemnat pentru cariera sa cinematografică, prezenţa în distribuţia unor filme precum „Un comisar acuză”, regia Sergiu Nicolaescu, „Actorul şi sălbaticii”, regia Manole Marcus, „Toamna bobocilor”, regia Mircea Moldovan, sau „Iarna bobocilor”, regia Mircea Moldovan.
În perioada 1974-1980 a predat în calitate de conferenţiar universitar la I.A.T.C. Bucureşti, iar în anul 1980 a revenit la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale”, unde a activat până la final.
A făcut roluri celebre şi în filme cum sunt „Faleze de nisip”, regia Dan Piţa, „Ringul”, regia Sergiu Nicolaescu, „Cuibul de viespi”, regia Horea Popescu, „Chiriţa în Iaşi”, regia Mircea Drăgan şi „În fiecare zi mi-e dor de tine”, regia Gheorghe Vitanidis.
După Revoluţia din 1989, Marin Moraru a făcut roluri memorabile pe scena Naţionalului bucureştean, câteva dintre acestea fiind Kostiliov – în „Azilul de noapte” de Maxim Gorki, regia Ion Cojar, Take – în „Take, Ianke şi Cadîr” de Victor Ioan Popa, regia Grigore Gonţa, Ştefănescu – în „Ultima oră” de Mihail Sebastian, regia Anca Ovanez Doroşenco şi Doctorul – în „Egoistul” de Jean Anouilh, regia Radu Beligan, jucată din 2006.
Din anul 2002 a devenit Societar de onoare al Teatrului Naţional din Bucureşti.
A fost prezent în producţii TV, precum „Inimă de țigan”, „Regina”, „Iubire și Onoare”, „Pariu cu viața” şi, în seria „O nouă viaţă”. Cariera sa artistică cuprinde şi apariţii în scenete TV, cum sunt ”Momentele și schițele” lui Caragiale.
În 2015, la TIFF, într-una dintre ultimele apariții publice FOTO: Florin Ghioca
În 2 martie 2009, în cadrul Galei Premiilor Gopo, Marin Moraru a primit un trofeu pentru întreaga carieră, iar în iunie 2012, actorul a primit o stea pe „Aleea Celebrităţilor – Walk of Fame”, din Piaţa Timpului din Capitală.
În 2013 şi-a lansat la Târgul de carte GAUDEAMUS, volumul autobiografic „Suntem ce sunt amintirile noastre”, apărut la Editura ALL, iar în 2015 a fost distins cu Premiul de Excelenţă la cea de-a 14-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania.
Marin Moraru a fost căsătorit cu Lucia Moraru timp de cinci decenii, unindu-și destinele într-o zi de 29 februarie, astfel că aniversarea lor s-ar fi putut sărbători doar în anii bisecţi.
Marin Moraru a încetat din viață pe 21 august 2016, după o grea suferinţă.
Foto & text: Florin Ghioca