Interviu cu IONUŢ TOADER
La 25 de ani,
actor în trupa TNB!
Ionuţ TOADER, un COLOMBO în devenire?
Să fii actor al Teatrului Naţional din Bucureşti când n-ai împlinit încă 25 de ani nu este un lucru obişnuit, mai ales într-o concurenţă acerbă cum este cea din ziua de azi. O fericită întâmplare, o revelaţie ca o explozie, un succes neobişnuit şi apoi declicul, angajarea. La momentul cooptării în trupa TNB, Ionuţ Toader juca deja în trei spectacole ale Naţionalului. A fost mai întâi Vânzătorul de ziare, din „Două loturi” de I.L. Caragiale, în regia lui Alexandru Dabija (poate că l-aţi văzut!), din 2014 - un Spirit, în „Furtuna” de William Shakespeare, în regia lui Alexander Morfov, apoi Adjunctul cu disciplina din „Recviem” de Matei Vișniec, regia Alexandru Dabija. Din 2016 joacă şi în "No Man`s Land" de Danis Tanović, regia Alexander Morfov, rolul Pierre, soldat Unprofor , şi în „Medeea, mama mea”, un spectacol de Ivan Dobcev (textul şi regia). Ei bine, acesta din urmă, în care îl întruchipează pe imponderabilul Teodor, după premieră i-a adus un alt "rol", unul mult-râvnit, cel de angajat în trupa TNB.
Noul succes vine la 3 ani după Premiul „Mircea Ghițulescu" pentru Cel mai bun actor, la Concursul Național de Teatru Studențesc „I.L. Caragiale” 2013, pentru rolul Kaloshin din „O întâmplare cu un metrampaj” de Alexander Vampilov, urmat de un Premiu al publicului, pentru Cel mai bun actor, la Gala Hop din acelaşi an.
Începând cu 1 iunie 2016, Ionuţ Toader este unul dintre cei mai tineri actori ai trupei TNB. Alături de alţi colegi de generaţie, Ciprian Nicula, George Piştereanu, Petre Ancuța, Florin Călbăjos, Emilian Mârnea, Raluca Aprodu, Alexandra Sălceanu, Ionuţ Toader descoperă bucuria de a juca pe noile scene ale Naţionalului bucureştean, într-un teatru nou, pentru un public nou!
O.Ch.: Ionuţ Toader, eşti un actor născut, crescut şi afirmat după Revoluţie. Crezi în generaţia ta, în forţa ei artistică? Care ar fi după tine acel ceva ce o deosebeşte de alte generaţii?
I.T.: Cu foarte mare convingere spun că da, cred în generaţia mea artistică. În primul rând, consider că cei care fac în continuare această meserie sunt niste artişti foarte puternici şi determinaţi. Ştim cu toţii care sunt de fapt piedicile tânărului actor. Posturile sunt blocate în teatre şi fiecare joacă pe unde apucă. Cred că tocmai acest lucru face ca generaţia mea să fie una hotărâtă să transmită un teatru de calitate. Spun de calitate pentru că cei care rezistă sunt, cu siguranţă, artişti foarte buni, care au muncit din greu. Şi de aceea, când au ocazia să joace pe scena unui teatru se dedică în totalitate. Eu am avut noroc să fiu angajat. Am colegi actori foarte buni care nu sunt angajaţi nicăieri, din păcate.
O.Ch.: În trupa TNB n-ai împlinit încă 1 an de la angajare. Dar de jucat, începând din 2012 - Anul Caragiale la TNB! - ai tot jucat. Ai fost şi eşti în continuare pe afişul stagiunii: Vânzătorul de ziare („Două loturi”), Un spirit („Furtuna”), Adjunctul cu disciplina („Recviem”), Pierre, soldat Unprofor („No Man’s Land”), roluri mai mici, dar şi Teodor în „Medeea, mama mea” - o revelaţie, o creaţie puternică şi convingătoare. Spune-ne, cum se vede din interior TNB?
I.T.: TNB-ul pentru mine a fost teatrul în care eu am devenit actor. „Două loturi” a fost proiectul în care eu mi-am zis: „Toadere, de azi eşti actor!”. Pe această cale îi mulţumesc domnului regizor Alexandru Dabija că şi-a dorit să fiu în echipa lui de la acel moment. Şi atunci am văzut cum e în teatrul profesionist. Am avut şi norocul să avem o echipă foarte frumoasă de la care am învăţat enorm. Acum, angajat fiind, TNB-ul se vede din interior ca fiind „acasă”. Eu mereu glumesc şi spun că „sunt aici ca la mine acasă”. Dar chiar aşa mă simt. Simt că aparţin acestui loc şi că aici voi avea realizări foarte mari.
O.Ch.: La 25 de ani bifai deja toate aceste roluri (plus două premii cu un rol din studenţie). Ai avut ocazia să lucrezi cu regizori importanţi: Alexandru Dabija (de două ori), Alexander Morfov (de două ori) şi Ivan Dobcev (a montat doar o data pana acum, la TNB!). S-ar zice că odată ce te-a distribuit, regizorul va recidiva. Dar tu, cu cine te-ai înţeles cel mai bine? De la cine crezi că ai avut cel mai mult de învăţat?
I.T.: De la toţi am avut de învăţat multe lucruri. Având în vedere că sunt oameni diferiţi care lucrează în stiluri diferite, nu îi pot compara. Fiecare a avut contribuţia lui în formarea mea ca actor şi le mulţumesc pentru asta. Aşa cum orice regizor cu care voi lucra mă va ajuta să mă conturez mai bine ca artist.
O.Ch.: Cum s-a născut personajul din „Medeea, mama mea”? Vorbeşte-ne despre acest Teodor foarte special al tău (vei spune că este al lui Dobcev; atunci, separaţie, te rog: cât şi ce-i de la el, cât, cum - de la tine)?
I.T.: Teodor nu s-a născut uşor. Au fost foarte multe discuţii despre acest personaj. Despre cum ar trebui să fie el, despre cum se imbracă, dacă se îmbracă, dacă mănâncă, şi altele de genul ăsta. M-am revoltat de multe ori, aveam senzaţia că nu mai înţeleg nimic. Până într-o zi, când m-am supărat atât de rău încât am zis că arunc tot ce am discutat până atunci şi îl fac pe acest Teodor aşa cum simt eu. Şi regizorul a zis: „Asta e!” În acel moment orgoliul meu de actor a căpătat cote impresionante. Dar mi-am dat seama ulterior că fără toată munca de dinainte nu aveam cum să ajung la acel rezultat. Aşa că am revenit cu picioarele pe pământ şi am început să-l creionez cu mai multă atenţie pe Teodor. A fost mult de muncă, dar acum îl joc cu foarte mare plăcere.
O.Ch.: Am vrea să aflăm de la tine câte ceva despre provocările perioadei de repetiţii pentru acest spectacol, să recunoaştem cât se poate de special; nici spectatorului, nici actorului nu-i este dat să vadă toată ziua genul ăsta: e şi teatru, e şi muzică, e şi actual dar şi ceva antic, drama se prelinge în tragedie, dar nu se lasă cu lacrimi, pentru că ţipătul social e mai strident şi domină totul. Subiectele cu o tentă socială mai pronunţată par să-ţi meargă de minune. Mă înşel cumva?
I.T.: Repetiţiile au fost complexe. Erau perioade în care eu cu Alin Potop (Bojidar) rămâneam să facem scenele noastre şi, în acelaşi timp, restul distribuţiei lucra la partea muzicală a spectacolului. După un timp ne vedeam şi puneam totul cap la cap. Noi ne minunam de ce au reuşit să facă ei şi ei de noi. A fost o perioadă frumoasă din multe puncte de vedere.
Da, subiectele cu tentă socială îmi ajung foarte repede la suflet. Mai ales ca îmi place să mă ştiu implicat, nu în postura cu mâinile în sân. Şi atunci încerc să contribui prin orice mijloc la fenomenul de schimbare în bine. Vorba aia: „cum îţi aşterni, aşa dormi”. Dacă mă lupt pentru o lume mai bună, o să ies pe stradă şi o să-mi fie drag. Dacă trăiesc în ignoranţă, o să ies pe stradă şi tot eu o să fiu revoltat că lucrurile nu merg cum trebuie.
O.Ch.: Dar la facultate, cine te-a format? La ce clasă ai fost? Care a fost cel mai interesant personaj, sau care ţi-a rămas la suflet, din cele pe care le-ai lucrat în studenţie?
I.T.: Am făcut facultatea la Universitatea Naţionala de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti. Am absolvit şi licenţa şi masterul în Arta Actorului în cadrul aceleiaşi Universităţi. La Licenţă l-am avut profesor de clasa pe domnul prof.univ.dr. Adrian Titieni, iar la master pe domnul prof.univ.dr. Gelu Colceag.
La noi în facultate profesorii se tot schimbau, adică treceau de la o grupă la alta şi din cauza asta nu aş putea spune că m-a format cineva anume. Am luat de la fiecare ce avea mai bun, lucram aproape zilnic, nu prea stăteam pe margine şi in felul ăsta m-am format.
Personajul care mi-a rămas în minte este Jimmy Porter din „Priveşte înapoi cu mânie”. Îl ţin minte pentru că ştiu că am muncit foarte mult la el, până să îl scot la capăt. Îmi aduc aminte că, din cauză că nu-mi ieşea personajul, o zi întreagă n-am vorbit cu nimeni. Acum râd când îmi amintesc, dar atunci era mare tragedie.
O.Ch.: Unde te-ai născut, unde ai copilărit? Cine ţi-a insuflat dragostea pentru teatru?
I.T.: M-am născut la Piteşti. Am stat acolo 3 ani, nu-mi aduc aminte nimic de acolo. Apoi ne-am mutat la Huşi. Aici am crescut, aici am învăţat şi tot aici am devenit şi un mini-artist. Eu nu am vrut să mă fac actor. Am vrut să mă duc la Academia de Poliţie, la Criminalistică. Am învăţat aproape un an de zile pentru admiterea la poliţie. Însă la finalul clasei a 12-a, un actor de la Iaşi, Vlad Baba, a înfiinţat o mică trupă de teatru la noi în oraş. Primisem chiar rol principal în spectacolul pe care l-am făcut mai târziu. Vlad a insistat să mă fac actor, iar eu am tot repetam că nu-i ceea ce îmi doresc. Apoi am participat la Festivalul Naţional de Teatru pentru liceeni „George Constantin”, unde am luat premiul pentru „Cel mai bun actor” şi atunci m-am hotărât să dau la U.N.A.T.C.
O.Ch.: Ai făcut şi film, ai şi o pagină de Facebook pe care eşti foarte activ, chiar în calitate de actor de film… Ba mai eşti şi propriul PR, după recomandarea de la finalul fiecărui episod judecând. Vorbesc de „Românie, te mănânc!”. Patru episoade până acum. Concentrate. Original proiect! Te-ai distribuit singur, textele sunt ale tale, la fel regia. Cum alegi subiectele, ce se întâmplă cu ele când intră la „cuptoraş”?
I.T.: „Românie, te mănânc!” s-a născut tocmai din acel spirit civic de care vorbeam mai devreme. M-am săturat să stau pe margine şi să comentez acele lucruri care nu-mi plac la ţara noastră. Am vrut să fac ceva, cu mijloacele pe care le deţin şi cu sprijinul tehnologiei din ziua de azi, mi-am zis că e păcat să nu încep acest proiect. Subiectele nu stau să le caut, vin ele la mine. Eu doar ţin ochii larg deschişi. Selecţia subiectelor o fac strict în funcţie de actualitatea lor. Din momentul în care un subiect intră la „cuptoraş” încerc să îi dau o nuanţă artistică acelei probleme cu care se confruntă societatea noastră. Astfel vreau să fac totul mult mai uşor de digerat pentru cel care se uită la filmuleţele mele.
Da, încerc să promovez în special spectacolele de calitate ale artiştilor tineri. Asta pentru că m-am săturat de expresia: „nu mai sunt, dom’le, actori ca altădată!”. Eu am un respect enorm pentru artiştii de altădată, au participat şi ei la dorinţa mea de a face teatru. Dar aş vrea să îi sfătuiesc pe cei care folosesc acea sintagmă să meargă la teatru să-i vadă şi pe actorii tineri, că s-ar putea să îşi schimbe părerea.
O.Ch.: Improvizezi la filmare? Pare relaxată munca voastră, vă amuzaţi pe acolo. E simplu să fii propriul regizor, e mai uşor decât să-ţi dea alţii idei şi să te pună într-o anumită situaţie? E simplu, nu, dacă te gândeşti că românii chiar există, nu sunt nişte cifre într-o statistică şi culmea, unii dintre ei, în mod neaşteptat, s-ar putea să mai fie şi inteligenţi, nu? Ce ne spui despre situaţia asta, în încheiere?
I.T.: Improvizez la filmare, dar nu foarte mult. În general vreau să mă ţin cât mai bine de ceea ce am de transmis. Şi da, evident că e relaxată munca noastră, pentru că ne place. Am început totul singur şi încă fac multe lucruri singur, dar am reuşit să strâng câţiva oameni profesionişti lâng mine şi asta mă ajută foarte mult.
Pare puţin mai simplu să fii propriul regizor, pentru că aşa ai ideea deja coagulată în minte, nu mai trebuie cineva să îţi explice ce vrea de la tine.
Mulţi s-au săturat de România şi au impresia că se va alege praful şi nu se mai poate face nimic. Dar eu nu cred asta. Eu cred că există suficienţi oameni inteligenţi care pot sa pună România înapoi pe drumul ăla bun. Aceşti oameni trebuie să se adune împreună şi să tragă ţara asta la mal. Şi având în vedere evenimentele care s-au întâmplat în ultimul timp, eu cred că acest proces de a ne uni începe să aibă loc.
O.Ch.: Te-ar interesa cumva un rol gen Colombo? În film doar?
I.T.: Criminalistica rămâne pentru mine un domeniu fascinant. Sigur că nu m-ar deranja rolul unui detectiv, dar cine ştie ce îmi rezervă viaţa...
O.Ch.: Multă BAFTĂ şi un cactus vesel mereu în faţa ta!
I.T.: Mulţumesc mult, o să am nevoie. Mă bucur că mi-aţi oferit ocazia să împărtăşesc un pic din gândurile mele.
Despre: Ionuţ Toader - Teodor & Medeea, mama mea
- În același spital, la urgență, e internat Bojidar (Alin Potop, frumos debut pe scena Teatrului Național), un tânăr adoptat peste mări și țări, care se întoarce în țara natală pentru a-și găsi mama. Grav accidentat, plutește între viață și moarte, însoțit de Teodor (Ionuț Toader, bine plasat într-un personaj torențial). Spectactorul are libertatea de a decide asupra identității lui Teodor: E un alter ego al lui Bojidar? E conștiința lui? E fratele geamăn, așa cum afirmă acesta? E o simplă himeră din vis? De-o fi una, de-o fi alta, el întruchipează cultura înaltă care se ciocnește cu toposul ghetto-ului. Discursul lui este presărat cu aluzii la opera unor autori celebri: Canetti (născut în Bulgaria), Shakespeare, Dostoievski, Celan, Cioran ș.a. Alternanța dintre monologurile lui Teodor și cântecele țigănești (remarcabil compozitorul Assen Avramov!) are exact efectul urmărit de regizori: un contrast puternic, vecin cu ciocnirea. Gabriela Hurezean, Muze şi arme
- Titlul piesei derivă indirect din mitul lui Euripide, regăsindu-se în clar într-o confesiune a lui Elias Canetti, laureatul cu Nobel pentru literatură originar din Ruse. Dobcev a fost influențat de Canetti, care l-a făcut să înțeleagă mai bine inclusiv melanjul etnic din Harmanli, orașul de unde provine regizorul. În această lumină, monologul fals depreciativ al lui Teodor (interpretat de Ionuț Toader, un perfecționist al declamării, așa cum l-am găsit și-n „Tango” la Teatrul Bulandra) despre evreul Canetti e de fapt un exercițiu de admirație al autorului textului. Horia Ghibuţiu, Blog de Ziarist
- Întruparea scenică a celor opt personaje solicită actorii pentru a demonstra capacitățile multiple pe care le dețin - cântă, dansează, susțin impresionant monologurile - poveste care evocă destinul fiecărui personaj feminin, în special. Reîntâlnim în distribuție actori cu CV-uri bogate, absolvenți din 2001 până în prezent de la diverse universități de artă – Florentina Țilea, Aylin Cadîr, Mădălin Mandin, George Piștereanu, Iloana Brezoianu, Ionuț Toader, Ionuț Niculae, doar Alin Potop este încă student. Mai toți au jucat în filme de lung și scurt metraj, au participat la diverse proiecte dezvoltate în teatrele independente și de stat. Sunt tineri ajunși la deplină maturitate creatoare prin multipla activitate ce le-a adus remarcarea deplină. Două roluri deosebit de dificile cu intenția de a încărca textul prin metafore și comentarii filosofice – Bojidar și Teodor sunt dezvoltate cu abilitate de Alin Potop și Ionuț Toader. Actorii reușesc să redea profilul interior al personajelor”. Ileana Lucaciu, Spectator.
