Actriţele Teatrului Naţional din Bucureşti, Florentina Ţilea şi Aylin Cadîr ne dezvăluie câteva secrete, ale unor femei urgisite, din Balcani

      Sunt femei care au trecut prin situaţii limită. Anchetate, ele dezvăluie adevăruri dureroase, experienţe cutremurătoare; mărturisiri-şoc!

     În "Medeea, mama mea" – de Ivan Dobcev - rolurile sunt dificile, partiturile generoase. Cerinţele regizorale au fost cât se poate de pretenţioase, iar rezultatul, aşa cum veţi vedea, unul impresionant!

     Veţi asculta monologuri spuse pe nerăsuflate, şi le veţi asculta cu inima strânsă. Iar în drumul spre casă, în urechile voastre vor răsuna acordurile muzicii lui Assen Avramov. De neuitat!

• FLORENTINA ŢILEA, cum este personajul pe care-l interpretezi în MEDEEA, MAMA MEA?
  

·         Este ...de vis!, pentru că apare în visul altui personaj. Ca să pătrundem chiar în intimitatea repetițiilor, iată indicațiile pe care le-am primit de la regizor şi pe care le-am notat în textul de lucru: categorică, inteligentă, nemiloasă, are genă puternică, apără pătimaș adevărul, are intuiția vieții grele, este ispitită de pericol, des lovită de viață dar rezistă, ațâță la agresiune dar și la frumos, își acceptă destinul..., iar împreună am botezat-o JUPÂNA.

• Vorbeşte-ne puţin despre această femeie, Jupâna. Cum o vezi tu?
  

·         O văd ca Ivan (Dobcev, n.n.). N-a fost nevoie să imaginăm prea mult. Încă de la lecturi, el avea o părere de neclintit, despre oamenii care aveam să fim. Și asta nu doar pentru că este  autorul textului, dar şi pentru că Ivan mai montase "Medeea" cu trupa lui din Bulgaria, cu care repetase luni de zile. Deci lucrurile erau foarte clare. În dubla lui calitate, de scriitor şi regizor, şi după această experienţă, personajele erau foarte vii în mintea și imaginația lui. Prin urmare, parcursul nostru a constat în înțelegerea situațiilor scenice, acceptarea lor și încercarea de a fi cât mai credibili. Și să ne și placă. Asta am încercat să facem.

•  Unde plasezi acest rol între creaţiile tale? Se află Jupâna printre cele mai dragi, sau între cele mai solicitante, sau cum altfel?
  

·         În toată aglomerația de fantezie a dramaturgului, personajele feminine au câte un monolog important. Regizorul l-a copiat mot à mot din declarațiile de la poliție ale unor femei care au trecut prin situații limită, când au fost nevoite să aleagă între viaţa și moartea lor sau a copiilor lor.  Din punctul meu de vedere sunt momentele cele mai puternice din spectacol pentru că sunt adevărate, sincere, dramatice.  Pentru noi, solicitante. Este o responsabilitate în plus pentru mine când știu că undeva, în Europa, femeia asta trăiește la limita existeței. Niciodată nu pun piciorul pe scenă fără să încerc mai întâi să mă conectez cu destinul ei tragic, de luptătoare pentru normalitate.

• Te-a impresionat destinul acestei femei?

·         Pe cine nu impresionează destinul unui copil târât din orfelinat în orfelinat, flămând, murdar, bătut, umilit, înjosit, care odată ajuns la majorat este aruncat în stadă? Şi fiindcă voia o cameră a lui și să muncească liniștit pentru a-și câștiga existența, viața îl împinge la prostituție... Cum să nu fii impresionat de aşa ceva?

•  Care a fost pentru tine partea cea dificilă a pregătirii spectacolului?
  

·         Partea dificilă a fost să lucrez cu un bulgar care era și regizor și dramaturg și scenograf în același timp. O provocare, why not?

•  Şi cea mai plăcută din lucrul la Medeea, mama mea?
  

 ·         Partea cea mai plăcută a fost indubitabil pregătirea muzicală cu Assen.

Veniți la spectacol și veți înțelege de ce!

•  AYLIN CADÎR, tu cum o vezi pe Zambila, personajul pe care-l interpretezi în MEDEEA, MAMA MEA?
  

       Este cel mai dificil rol pe care îl joc la momentul ăsta. Am o relaţie de love/hate cu acest spectacol, pentru că s-a născut greu. Am lucrat cu un regizor care are un stil de lucru diferit de cel cu care suntem obișnuiţi şi a durat ceva ca să dibuim limbajul comun.

E greu de vorbit despre cum este această femeie. Spectacolul are mai multe planuri şi se întâmplă, cum e în cazul monologului, să nu mai fiu Zambila şi să spun povestea unei alte femei.

•  Vorbeşte-ne puțin despre femeia asta,  cum e pentru tine?
  

Pentru mine Zambila este produsul societăţii în care creşte. Vedem, pe măsură ce înaintăm în poveste, cum din copilul curat de la început devine prostituată pe centură, şi asta din cauza lumii în care trăieşte. Ea îşi doreşte, dar n-are nicio şansă pentru o altfel de viaţă.

•  Dar, asta nu e tot.
  

Nu, apoi vine povestea femeii care şi-a ucis copiii... Monoloagele din spectacol sunt luate mot à mot din povestirile unor femei dintr-o puşcărie din Bulgaria. Sunt poveşti de tip documentar.

Eu joc o femeie care are un soţ violent şi care rămâne gravidă de două ori. De frica soţului îşi naşte singură copiii. Pe unul îl ucide conştientă fiind de ce face, atât cât poate fi o femeie abuzată ca ea, dar pe al doilea îl omoară din greşeală.

Multă vreme, la lectură, mi-a fost imposibil să citesc textul până la capăt. Eu însămi fiind mama unui bebeluş de şase luni la vremea aceea. Apoi, încet-încet am început să mă detaşez, să nu analizez prea mult, s[ nu judec şi să nu mă implic emoţional. Să las publicul să judece singur, aşa cum şi-au dorit regizorii.

• Spune-ne unde plasezi acest rol între creaţiile tale: între cele mai dragi, între cele mai solicitante, unde?
  

Este cel mai solicitant psihic din tot ce am făcut până acum. Este un spectacol intens, care nu-ţi permite nicio secundă de neatenţie. În cele mai multe scene depindem unul de celălalt, şi atunci, întocmai ca într-o mică orchestră, suntem cu ochii şi urechile ciulite.

•   Te-a impresionat destinul acestei femei?
  

Nu încape discuţie că un asemenea destin nu te poate lăsa indiferent. Asta este şi ideea spectacolului. Să pleci din sală cu nişte întrebări, să-ti ridici nişte probleme. Ce e clar de apreciat, este felul în care e pus în scenă spectacolul ăsta. Nu e nimic băgat în ochi, nu e nimeni tras la răspundere. Pur şi simplu aceste femei îşi spun povestea şi apoi tonul grav este diluat, creând detaşarea de care e nevoie, prin momentele muzicale. Întocmai ca la Brecht. De altfel, Ivan Dobcev şi Margarita Mladenova duc mai departe teatrul social brechtian, într-un stil pe care îl denumesc "post-brecht".

•  Pentru tine care a fost partea cea mai plăcută a pregătirii spectacolului? Dar cea mai dificilă?
  

Cea mai plăcută parte a fost lucrul cu Assen Avramov, compozitorul momentelor muzicale, un om cu o inimă deschisă, plină de muzică, cu care am şi legat o frumoasă prietenie.

Cel mai dificil a fost lucrul la "corul" din partea finală a piesei. Dar, până la urmă am înţeles ce se dorea de fapt şi acum este o bucurie când ajungem în acea parte a spectacolului. Veniţi la "Medeea, mama mea" şi o să ne auziţi!

Spectacolul se joacă la Sala Pictura a Teatrului Naţional din Bucureşti.

Detalii despre spectacol, pe www.tnb.ro /  http://www.tnb.ro/ro/medeea-mama-mea

Fotografii : Florin Ghioca

Interviuri: Olivia Chirvasiu.

Nu exista comentarii

Replica ta