Open call: se caută tineri regizori și dramaturgi pentru „Theatre Networking Talents”
Festivalul Internațional dedicat Tinerilor Regizori - Theatre Networking Talents (TNT) va avea loc în luna octombrie la Craiova, iar pentru ediția din acest an caută tineri regizori și dramaturgi care să se alăture acestui proiect internațional.
Ediția 2021 a Festivalului Internațional dedicat Tinerilor Regizori - Theatre Networking Talents (TNT), organizat de Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova și coordonat de regizorul Bobi Pricop, se va desfășura în parteneriat cu Institutul Goethe prin programul „New Stages South-East”.
Ediția din acest an va reuni 5 regizori absolvenți în 2020 și 2021 care vor lucra cu 5 dramaturgi tineri în perioada 19 - 22 octombrie 2021, sub îndrumarea mentorilor Theodor Cristian Popescu (regizor) & Rebekka Kricheldorf (dramaturg). Atelierele se vor desfășura integral în limba engleză, atât offline (la Portul Cultural Cetate), cât și prin sesiuni de lucru online.
Cele 5 proiecte care vor rezulta în urma atelierului vor fi prezentate într-un showcase online, la care vor participa manageri de teatre, directori de instituții culturale, selecționeri de festivaluri, critici de teatru, îndeplinind astfel misiunea TNT de a deveni o platformă de prezentare a tinerilor regizori și creatori de teatru.
Fiecare proiect va fi adoptat de către un teatru partener (Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, Teatrul Național „I.L. Caragiale” București, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu - Sectia Germană, Teatrelli, Teatrul Tineretului Piatra-Neamț), urmând ca în 2022 cele 5 echipe regizor-dramaturg să dezvolte piesele rezultate prin sesiuni de lucru împreună cu actorii teatrelor partenere, în vederea unei prezentări de tip spectacol-lectură / work-in-progress.
Ulterior, proiectele pot fi dezvoltate în spectacole care să intre în repertoriul teatrelor producătoare, iar cele mai bune lecturi performative / spectacole rezultate vor fi prezentate la Berlin în etapa finală a proiectului „New Stages South-East” în 2023.
New Stages South-East este un proiect regional al Institutului Goethe, adresat autorilor de teatru și profesioniștilor din domeniu, la care participă artiști din Bosnia Herțegovina, Bulgaria, Grecia (Atena / Salonic), Croația, România / Republica Moldova, Serbia, Cipru.
Temele propuse: Pornind de la subiecte precum migrația, pandemiile, conflictele regionale și regimurile populiste/naționaliste etc., dezvoltate sau adaptate în funcție de zona specifică de interes a fiecărui creator, ne dorim să descoperim modurile în care actualitatea politică și socială influențează teatrul contemporan.
Condiții de participare:
Pentru a se înscrie la procesul de selecție, regizorii trebuie să:
- fie absolvenți de regie teatru în anii universitari 2020 și 2021 // diplomă de Licență sau Master;
- fie buni cunoscători de limbă engleză;
- trimită un portofoliu / CV și o scrisoare de intenție (max. 2 pagini), în care să vorbească despre posibile teme/idei pe care își doresc să le dezvolte în cadrul proiectului și așteptările legate de un astfel de proces de lucru.
Pentru a se înscrie la procesul de selecție, dramaturgii trebuie să:
- fie buni cunoscători de limbă engleză;
- trimită un portofoliu / CV și o scrisoare de intenție în care să descrie temele / ideile pe care doresc să le dezvolte în cadrul atelierelor, și / sau o schiță / draft pentru o posibilă scenă pe care să o scrie în cadrul proiectului.
Termen-limită:
Toate materialele trebuie trimise pe adresa [email protected], până la data de 15 august 2021.
Selecția participanților va fi anunțată până pe data de 24 august 2021, iar echipele regizor/dramaturg vor fi alcătuite de coordonatorii festivalului în funcție de temele propuse.
Important:
Organizatorii vor deconta cheltuielile de cazare, masă și transport ale tuturor participanților din această fază a proiectului.