Să înțelegem mai bine teatrul NO japonez
Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București găzduiește pe 19 iunie, la Sala Studio, spectacolul de teatru No „KOKAJI” (Fierarul).Pentru a înțelege mai bine această formă de teatru foarte rar prezentă din păcate pe scenele teatrelor din România, vă prezentăm un scurt istoric al acestei forme de artă și cultură tradițională japoneză, odată cu invitația de a vă bucura de un spectacol inedit!
Conform nipon.ro, teatrul NO (sau Noh) s-a dezvoltat din sarugaku, care era o formă populară de manifestare teatrală, originară din China. Din secolul 14, no a început să semene tot mai mult cu ceea ce se poate vedea astăzi. Sursele de inspirație pentru piesele de no sunt scrieri literare clasice în literatura japoneză, si anume, “Genji Monogatari” și “Heike Monogatari”. Actorii de no erau până nu demult în exclusivitate bărbați, și chiar și astăzi în școlile de teatru care promovează un stil tradițional, această restricție se menține.
Actorii pot interpreta două tipuri de roluri: rolul principal îi aparține unui shite, care poate avea ca și partener sau oponent un waki; ambii pot fi însoțiți de un shitezure și, respectiv, un wakizure. De multe ori, shite reprezintă un spirit, zeu sau demon, într-un dialog sau confruntare cu o ființă umană.
Astfel, există cinci categorii de piese no: o primă categorie include piesele no cu zei, în care personajul shite întruchipează un zeu, dar care poate să apară în primă instanță ca o ființă umană, ce spune povestea locului; a doua categorie cuprinde piesele despre lupte, în care shite este stafia unui războinic care trebuie să-și povestească ultimele momente din viață pentru a putea trece împăcat în lumea de dincolo; a treia categorie prezintă un shite femeie, fiind printre cele mai spectaculoase; a patra categorie sunt piesele cu demoni, iar în cea de-a cincea sunt incluse toate celelalte piese care nu pot fi cuprinse în primele patru categorii.
În cadrul unei reprezentații de no, sunt puse în scenă câte o piesa din fiecare categorie, astfel că durata spectacolului este foarte lungă. Ordinea în care sunt prezentate piesele se bazează pe principiul Jo-ha-kyu, aplicat și în arte marțiale. Acest principiu presupune un început lent, evocativ, prin piesele cu zei, după care acțiunea se accelerează, atingând punctul culminant în cea de-a treia piesă, după care finalul vine rapid, scăzând treptat din tensiunea conflictului. Acest principiu se aplică și în cadrul unei singure piese, nu numai pe durata unui întreg program de no.
Scena pe care se desfășoară întreaga piesă are un specific aparte care o face sa fie recunoscută întotdeauna ca o scenă de teatru no: în primul rand, întreaga scenă este construită din lemn de chiparos și are pictată în fundal imaginea unui pin stilizat; un alt element caracteristic este podul pe care actorii își fac intrarea în scenă. Podeaua scenei este foarte bine lustruită pentru a permite actorilor să execute mișcări de deplasare glisată; exista locuri bine stabilite prin reguli unde anumite mișcări trebuie executate.
Alături de actori, pe scenă mai evoluează și muzicanții instrumentiști și corul. Instrumentele aduse pe o scenă no sunt trei tobe, de mărimi diferite, și un flaut; toți patru muzicanții se găsesc în partea din spate a scenei. În partea dreaptă a scenei este locul corului; lângă cor mai poate să stea și waki atunci când rolul lui nu presupune să se afle pe scenă.
Deși teatrul no a fost denumit “opera japoneză”, muzica este departe de a fi melodică, unele pasaje fiind repetitive iar textul este unul foarte poetic, în japoneza clasică.
Evident, în teatrul no toate costumele sunt tradiționale, adica kimono-uri. Pentu shite, acestea sunt extrem de somptuoase și impresionante, mai ales cand interpretează rolul unui zeu, pentru a ieși în evidență ca cel mai important personaj de pe scenă. Costumele pentru ceilalți actori sunt și ele colorate și brodate, dar în mod evident mai puțin impresionante decat cel al lui shite. Instrumentiștii și cei din cor poartă costume de culoare neagră, ornate cu blazonul familiei. Spre deosebire de teatrul european, cei care nu joacă în piesă dar se ocupa de alte elemente cum ar fi decorul, apar în no chiar în timpul derulării piesei de teatru, purtând costume în totalitate de culoare neagră; uneori, aceștia pot ramâne pe scenă (în spatele instrumentiștilor) pe toată durata piesei de teatru, intervenind de câte ori este nevoie.
Un element foarte important în teatrul no este masca. De obicei, shite poartă masca aproape pentru orice rol, mai ales atunci când trebuie sa reprezinte întruchiparea unui zeu, a unui demon sau a unei femei. Waki poate avea mască atunci cand rolul sau este de femeie sau demon. Dacă nu poartă niciun fel de mască, înseamnă că personajul pe care îl interpretează este un bărbat tânăr, întrucât vârstă mai înaintată este marcată de obicei tot prin măști.
De asemenea, exsită măști pentru a marca o anumită stare de spirit, cum ar fi bucurie, tristețe, furie. Uneori trăsaturile măștii pot fi modificate din interior sau prin poziționarea într-un anumit loc, în care lumina și umbrele au un efect ce dă impresia de o altă stare. Măștile de no sunt niște obiecte foarte prețuite de colecționarii pasionați, mai ales cele vechi, care au o valoare foarte mare. Chiar și astăzi, măștile sunt confecționate după principii tradiționale. În afară de măști, un alt accesoriu important adus de actori în scenă este evantaiul, care poate sa joace un rol foarte important în dansul lui shite, sau poate să substituie o sabie. Totuși, aproape toate personajele poartă un evantai, chiar și instrumentiștii, deși fără vreun rol practic, ci doar ca element decorativ.